Exploatare prin muncă

Directorul general al DAS Arad a participat la intalnirea echipei de lucru interinstitutionale impotriva traficului de persoane, constituite la nivelul judetului Arad, intalnire ce a avut loc in Sala Rotonda din cadrul Institutiei Prefectului.
Au fost dezbatute aspecte practice privind lupta impotriva fenomenului traficului de persoane pe raza de competenta a Centrului Regional Timisoara, precum:
- marcarea Zilei Europene de lupta impotriva traficului de persoane
- prezentarea activitatilor realizate in cadrul anului 2016-2017
- prezentarea unor date statistice cu privire la fenomenul traficului de persoane in anul 2016
- prezentarea tendintelor si mutatiilor fenomenului traficului de persoane pe raza de competenta a Centrului Regional Timisoara

Cu sprijinul Centrului Regional Timisoara, DAS Arad va desfasura actiuni de prevenire a exploatarii prin munca in randul tinerilor beneficiari ai locuintelor sociale si ai Centrului social cu destinatie multifunctionala, precum si in randul beneficiarilor de venit minim garantat. 


Traficanţii vor profita întotdeauna de lipsa de informaţie, de disperarea pentru găsirea unui loc de muncă sau nemulţumirea privind nivelul veniturilor, de credulitatea, spiritul de aventură sau inconştienţa persoanelor pe care le vor transforma în victime.

Pentru a evita recrutarea:

1. interesează-te şi din alte surse dacă promisiunile făcute de o persoană privind capacitatea sa de a oferi un loc de muncă sunt realizabile;
2. contactează ambasada ţării în care urmezi să pleci pentru a verifica dacă îndeplineşti condiţiile pentru a lucra sau studia în respectiva ţară;
3. consultă un jurist privind clauzele unui contract de muncă înainte de a-l semna;
4. evită semnarea unui contract cu specificaţii evazive de genul : "şi alte tipuri de activităţi" sau „toate activităţile la cererea angajatorului";
5. asigură-te că agenţia prin intermediul căreia ai căutat un loc de muncă funcţionează legal;
6. fii suspicios în promisiunile verbale susţinute de orice fel de argument;
7. fii suspicios în legătură cu orice angajament privind procurarea documentelor de călătorie de către o altă persoană;
8. refuză orice angajament şi nu te angaja cu nimic în ceva ce ar putea duce la şantajarea ta (plata unor servicii, a transportului etc.);
9. fă copii ale paşaportului şi documentelor de călătorie şi lasă-le la o persoană de încredere;
10. comunică unei persoane de încredere detaliile privind locul unde vei merge;

Dacă pe timpul călătoriei ai suspiciuni:

1. reţine orice detaliu privind traseul efectuat;
2. reţine adresa şi numărul de telefon ale unei organizaţii anti-trafic, din ţara unde vei pleca;
3. reţine adresa şi numărul de telefon ale ambasadei sau consultantului din ţara de destinaţie.

Atentie!

Paşaportul sau alte documente privind identitatea pot fi reţinute doar de oficialităţile de la vamă, poliţie şi jandarmerie. Nici o alta persoană nu are dreptul să le reţină.



Înapoi la Articole