Martisor european 2016
Martisor european 2016

Ne-am obișnuit cu copiii care oferă de 1 martie mărțișoare cu simboluri europene! Este deja a VI-a ediție a acțiuni Euromărțișor în Arad, prin proiectul EUROPE DIRECT – aflat în structura gază a Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară. Anul acesta acțiunea a fost amplă, începând cu data de 24 februarie, continuând până în data de 1 martie. În prima parte a acțiunii copiii de la centrul CURCUBEU au confecționat mărțișoare cu simboluri europene alături de echipa Centrului Europe Direct Arad, respectând una dintre prioritățile de comunicare ale Comisiei Europene, și anume prioritatea 3: O uniune a energiei solidă și cu o politică privind schimbările climatice orientată spre viitor. Copiii au lucrat în 4 grupe, confecționând mărțișoare din materiale ecologice și au primit premii la final pentru mai multe domenii:

– martisorul cel mai bine realizat  - Grupa 1

- martisorul care respecta cel mai bine cerintele zilei - Grupa 2

- martisorul cel mai creativ - Grupa 3

- martisorul cel mai original  - Grupa 4

În data de 1 martie 2016 cei 80 de copii care au participat la acțiune au oferit euromărțișoarele pe stradă, în zona centrală, dar anul acesta ne-am gândit la ceva inedit și anume să se ofere aceste simboluri și în tramvaie. Alături de euromărțișoare s-au oferit pliante de informare europeană și zâmbete sincere de copii.

 

Înapoi la Articole