„Curcubeu” cu zâmbete

O bucurie fără margini au simțit zilele acestea cei 60 de copilași de la Complexul „Curcubeu” din Arad. Aceștia au petrecut clipe de neuitat în parcul de distracții  din parcarea centrului comercial aflat la ieșirea din oraș către Deva. Nu numai că nu se așteptau la  o asemenea supriză, dar nici prin gând nu le-a trecut că vor avea parte de o asemenea distracție, chiar cu câteva zile mai devreme de 1 iunie.

Totul a fost posibil grație generozității domnului Daniel Schneeberger, patronul parcului de distracții, cel care este alături de Primăria Municipiului Arad și în campania de vaccinare a populației.  Cine se imunizează la centrul de vaccinare drive-thru de pe Calea Radnei primește câte un tichet cu 3 jetoane pe care le poate  folosi gratuit pentru oricare dintre atracțiile parcului. 

De această dată, Daniel Schneeberger s-a gândit la copilașii care provin din familii cu venituri modeste, iar cu sprijinul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Arad  și a Companiei de Transport Public, a reușit să aducă zâmbete largi pe fețele celor mici. 

Vă reamintim faptul că în cadrul Direcției de Asistență Socială Arad funcționează Complexul „Curcubeu”, un centru de zi unde copiii proveniți din familii nevoiașe sau monoparentale se bucură de  tot sprijinul de care au nevoie pentru a rămâne la școală, pentru a avea rezultate cât mai bune, dar cel mai important pentru a rămâne în sânul familiei. 

    

 

Director general

Oana Pârvulescu

Înapoi la Comunicate