În atenția beneficiarilor de ajutor pentru încălzirea locuinței și/sau de supliment pentru energie.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței și/sau a suplimentului pentru energie are obligația de a comunica orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării. 

Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și, conform prevederilor Legii nr. 226/2021, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.

În consecință solicităm titularilor acestor prestații sociale care până la data prezentului comunicat nu au anunțat majorările de venituri (pensii, salarii) de care au beneficiat în luna ianuarie 2024 să depună de urgență la sediul Serviciului Prestații Sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad situat în Arad, Calea Radnei nr. 250 actele doveditoare privind noile venituri (cupoanele de pensie, respectiv adeverințele aferente lunii martie 2024).

Documentele doveditoare privind veniturile pot fi transmise, cu specificarea numărului de înregistrare a cererii inițiale privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, și pe următoarele adrese de e-mail:

social@dasarad.ro

marinela.barbu@dasarad.ro

andreea.pecican@dasarad.ro

Termenul limită de depunere a documentelor doveditoare privind veniturile este 20.04.2024.

Înapoi la Comunicate