Ajutoare pentru familia Henţ

Pentru că afară  este frig, asistenți din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad au venit în sprijinul familiei Henț, o familie cu cinci copii care locuiește într-o fostă secție de mecanizare din  cartierul Sânicolau Mic. În ciuda greutăților cu care se confruntă, mama, Nicoleta Henț reușește să treacă peste toate mergând zilnic la muncă ca să-și întrețină familia.  Astăzi familia Henț a primit cu bucurie câteva lucruri de trebuință constând în: hăinuțe groase pentru cei mici, rechizite școlare, pături, ghete de iarnă și alimente. În această acțiune au mai fost implicate și fundaţia RCE Speranța Copiilor în colaborare cu UPU Arad care au oferit servicii medicale gratuite mamei, care este însărcinată în luna a șasea. Un alt sprijin a venit de la Crucea Roșie care pe lângă un bon valoric de 50 de lei a mai contribuit cu 12 kg de alimente și hăinuțe pentru cei mici. Patriarhia Arad oferă zilnic o masă caldă  membrilor acestei familii. DDAC Arad a oferit consiliere prin asistenții sociali, întocmire de acte necesare și prin acțiuni similare cu cea de astăzi.


Înapoi la Evenimente