Având în vedere ca pe data de 12 mai a fost celebrată în întreaga lume Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali, acţiunea din 16 mai a avut rolul de a marca încă o dată importanţa asistenţei medicale, care în conlucrare cu asistenţa socială, formează cel mai bun parteneriat pus în slujba beneficiarului, subliniind demnitatea persoanei, asigurând sprijinul pentru o viaţă decentă. Apreciem modul în care elevii îndrumaţi de d-na Biro Csilla, maistru instructor asistent, la Şcoala Postliceală Sanitară Arad s-au implicat în organizarea acestui eveniment şi consideram constructivă colaborarea. Toţi participanţii au fost serviţi cu suc şi cafea, iar cu acest prilej au fost distribuite şi haine primite din donaţii.